Legătura de chei: o mărturie diplomatică : dialog cu Armand Goşu

Această suită de dialoguri descrie contextul intern şi
internaţional în care mi-am îndeplinit mandatul în fruntea
Ministerului român al Afacerilor Externe, de la sfârşitul
lui 2009 până la începutul lui 2012. E semnificativ faptul
că eu am ajuns ministru într-un guvern de sacrificiu, care
a lucrat sub o presiune enormă, la apogeul crizei economice,
pe fondul pierderii tuturor iluziilor legate de artificiala
prosperitate (pe credit) resimţită de români între
2005 şi 2008. Ca diplomat, m-am simţit mai apropiat de
alţi tehnocraţi din executiv, precum Cătălin Predoiu sau
Daniel Funeriu. Poate că bilanţul acestor outsideri, fără
rugina a douăzeci de ani de politică-în-loc-de-orice-altceva,
nu va fi fost cel mai puţin relevant ... în aceste dificile
circumstanţe, am trăit cele 25 de luni la cârma diplomaţiei
ca pe o datorie complicată, preluată cu pasiunea meseriei
mele şi cu sentimentul că România merită orice efort,
tocmai pentru că e slăbită, expusă la derive şi ameninţată
de spectrul regresului democratic.
Cititorul paginilor ce urmează va parcurge o mărturie
subiectivă - corectă în raport cu faptele -, dar inspirată
de lectura personală asupra „istoriei în timp real". Pe firul
conversaţiilor cu domnul Armand Goşu, fost consilier
de cabinet, dar şi bun prieten, apreciat pentru robusta sa
calitate umană şi intelectuală, am făcut, desigur, reflecţii
purcese din cariera mea diplomatică, evocând, aşadar, şi
misiunile anterioare, ca ambasador al României.